Daniel Barbu, sancționat cu avertisment de CNCD, pentru afirmațiile privind programul anti-HIV

Daniel Barbu, sancționat cu avertisment de CNCD, pentru afirmațiile privind programul anti-HIV
Publicat: 16/12/2013, 15:53
Actualizat: 04/10/2018, 13:51

Fostul ministru al Culturii Daniel Barbu a fost sancționat cu avertisment de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), pentru afirmațiile privind finanțarea programului anti-HIV, el fiind audiat luni, alături de un reprezentant al pacienților cu HIV/SIDA.

CNCD s-a autosesizat în cazul lui Barbu, care, în funcția de ministru al Culturii, a declarat, în 8 decembrie, că banii alocați pentru programul național de prevenire și combatere a infectării cu HIV reprezintă jumătate din bugetul alocat pentru programele ministerului pe care îl conducea.

Colegiul director al CNCD i-a audiat, în ședința de luni, pe Daniel Barbu și pe un reprezentant al Uniunii Naționale a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA.

Fostul ministru al Culturii a arătat că și-a asumat responsabilitatea pentru declarațiile făcute, și-a cerut scuze public și și-a dat demisia, iar reprezentantul UNOPA a apreciat la rândul său că toate acestea sunt suficiente.

Colegiul director al CNCD a constatat că Barbu se face vinovat de fapte de discriminare, prin crearea unei atmosfere ostile, umilitoare și degradante în ceea ce-i privește pe bolnavii de HIV/SIDA și l-a sancționat printr-un avertisment.

Daniel Barbu a participat, pe 8 decembrie, când era ministru al Culturii, la o serie de manifestări denumite SpectActor de la Teatrul Național din Craiova, iar, la finalul acestora, a răspuns mai multor întrebări venite din rândul celor prezenți în sala de spectacole.

Printre răspunsurile sale s-a numărat și cel în care a făcut referire la suma mare alocată pentru programul de prevenire și combatere HIV/SIDA: „La dezbaterile pe bugetul 2014, m-a frapat, m-a cutremurat cu adevărat următorul lucru. Credeți-mă, nu vreau să par cinic în fața dumneavoastră, cu tot respectul pentru respectiva categorie de concetățeni ai noștri. Bugetul, programul național pentru prevenirea și tratarea HIV/SIDA este jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii. Deci, ai Ministerul Culturii și programul național de combatere și tratament HIV/SIDA. Jumătate. Unu la doi. După părerea mea, nu suntem în Africa de Sud. Nu sunt milioane de concetățeni afectați de acest hidos flagel al epocii noastre. Personal, nu înțeleg. Am fost cutremurat când mi-am dat seama câte Festivaluri Shakespeare sau cât de amplu am putea face evenimentul, Festivalul Shakespeare de la Craiova, dacă nu am avea acel program sau dacă acel program ar fi la jumătate”, a spus Barbu.

UNOPA a transmis atunci că declarația ministrului Daniel Barbu este o jignire adusă pacienților cu HIV-SIDA și a anunțat că îl va reclama pe demnitar la CNCD, care s-a autoseszat în acest caz. UNOPA a solicitat, de asemenea, scuze din partea ministrului Culturii, pentru aprecierile pe care le-a făcut, precum și o poziție oficială a Guvernului față de cele declarate de acesta.

Într-un comunicat al Ministerului Culturii din 10 decembrie, Daniel Barbu a spus că „regretă profund” „comparația nefericită” între bugetul programului de prevenire HIV și bugetul programelor Ministerului Culturii și că își cere scuze „tuturor celor care s-au simțit ofensați ori lezați de aceste afirmațiile inadecvate”.

O zi mai târziu președintele Traian Băsescu a spus că Victor Ponta trebuia să îl demită pe ministrul Culturii imediat, iar președintele PNL Crin Antonescu a afirmat că crede că Barbu va demisiona.

În 12 decembrie, Daniel Barbu și-a înaintat demisia din funcția de ministru al Culturii.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Ilegal pentru proprietarii de locuințe. Poliția intră peste tine în casă și confiscă tot
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată